Foc si gheata

M-am surprins uitandu-ma surazand la soare. Tineam ochii inchisi de teama ca nu cumva lumina puternica sa patrunda prea aproape de ceea ce tin inchis. Si totusi, aici e inca noapte, dupa pleoapele inchise e un intuneric ce parca nu se lumineaza pentru ca pur si simplu nu se poate.
Ma gandeam cum ar fi sa ii deschid si sa ma uit fascinata in punctul stralucitor, pana cand totul redevine negru. Sa mi se arda retina , pleoapele sa ramana deschise uluitor de mult timp, pupilele sa se sparga intr-o crunta incercare de salvare si genele sa picure scrum. Totul ar deveni negru pe alb, de neatins si numai de imaginat,rece,de gheata,static.
Celelalte simturi s-ar trezi din letargie si nefolosinta si ar reusi sa inlocuiasca partial ce am pierdut dupa marsava cutezanta. Degetele ar incerca sa imi spuna cat e de cald, rece, dur, fluid , dar nu si volatil. As putea simti aroma, dezgustul, descarnarea, dar nu si culorile. Posibil sa aud din ce in ce mai fin , orice adiere care imi trece peste frunte sau orice zgomot altadata nesemnificativ, mi-as putea asculta ecoul intr-o sala goala si as putea sa ma mandresc de adidasii cu talpa cauciucata pe un hol netezit,tarsaind copilareste din picioare...as putea chiar sa-mi aud pulsul culcand capul pe vena asta proemineta de la mana dreapta sau inima cand imi tin respiratia mai mult timp sub apa. As putea auzi toate astea, dar nu as auzi cine clar de unde vin, cine le spune, de ce le fac.
Mai am inca un gand totusi. Cum as mai scrie...ma tot gandesc la asta de ceva vreme si incerc sa ii gasesc un mijoc convenabil care ar putea sa ma faca sa nu regret nimic din ce vreau sa fac. De simtit pot simti foaia, de asemenea si zgomotul specific l-as putea auzi, dar as putea scrie haotic, fara final si fara inceput, fraza insirate una peste alta...
Asta este visul de aseara. Si a fost amuzant ca becul din camera se arsese cand am vrut sa aprind lumina...Intamplari si vise de noapte... Lumina, mai multa lumina...cred ca spunem toti nu numai Goethe...Doctore, cred ca pe ziua de azi am cam terminat. Ne vedem, saptamana viitoare. Apropo...Vedeti ce bine suna? Ne vedem si nu ne auzim sau simtim decat...Totusi parfumul nou cu care va dati exprima mai bine starea de liniste pe care ar trebui sa o aveam cand venim aici. E ceva ce tine de simplul gust al fiecaruia, nu o luati personal...Bun, deci pe saptamana viitoare. O zi calda sa aveti...

Desi un pic ingrijorata si din nou cu privirea in pamant ,Cahaya,iesi din camera unde statuse ceva ceasuri bune. Medicul o ajuta sa isi revina dupa ce fusese martora la pierderea intr-un incendiu a unui bun prieten, care probabil urma sa ii devina ceva mai mult decat atat. Nu facuse decat sa o salveze...Se simtea cumva vinovata si voia sa traiasca ceva din ce el traise. Si pentru asta se straduia sa echivaleze destul de bine actiunile de auto-distrugere.
Cahaya este tinuta sub supraveghere. A plecat in salonul privat din care o sa revina maine. Nu ii este permis decat sa stea sa scrie...Singura lumina ce ii poate face rau este un neon slab. Fara lumanari,fara ferestre largi si joase, candele sau obiecte reflectorizante...Fara potografii...Pentru o vreme.

Doctorul isi aseaza halatul sifonat de stat pe scaun ,se ridica pentru a-si arunca privirea afara la zapada asternuta. Soarele azi izbeste toata gheata si turturii de la colturile acoperisului se topesc.Parca o flacara invizibila ii transforma din nou in apa. "Foc si gheata"...zise in sinea lui zambind ca si cum ar trage o concluzie dupa indelungi probabile solutii. Lua dosarul Cahayiei si scrise docil ultimele observatii din timpul sedintei...Era convins sa ii gasise remediul, trebuia doar sa ii demonstreze ca totul se transforma si trebuie decat sa constientizeze asta. Putina gheata putea stinge focul sufletului ei...