Rival

Incerca sa nu mai tremure. De emotie, de nervi sau poate de alte reactii chimice pe care nu mintea le dicta, ci altceva mult mai departe de aceasta. Se ghemuise intr-o parte sperand sa adoarma. Singura sansa era sa uite tot, sa uite intreg si vinovatie. Omorase. Omorase ceva frumos, ceva ce stia ca nu era pentru Eusautu inca de la inceput, si totusi Eusautu fuse egoist si a vrut. A vrut atat de tare si cu cat voia mai tare cu atat se afunda in ceva ce mirosea putred a minciuna. O minciuna colorata la inceput, inocenta si usor mocnita abia sa nu se vada cat arde; apoi mai ademenitoare si mai intepata. La final o flacara rosiatica ce iti ia privirea si iti afunda gandurile in intrebarea "ce am facut?"


Tacere...tacut. Eusautu nu mai tremura; in schimb ii vin in minte imagini patate cu ganduri scrise ultima data si nu ii pare rau. Asta il face sa se gandeasca la un criminal, criminal care nu regreta nimic. Un om fara de suflet care desi pare bun, este rautacios. Eusautu stia ca e rau si ca incerca sa isi potoleasca setea de suferinta, dar niciodata nu isi propusese sa fie asa de rau pe cat era in final. Cauta ceva bun in sine si din ce spuneau altii despre Eusautu. Cineva ii spusese la un moment dat ca prima data cand il vazuse, vazuse in Eusautu un suflet bun, cu cicatrici, dar bun. La aducerea aminte, fara de voie, ochii i se innegrisera si privirea nu mai tintea nimic in jur. O particula mica de suflet isi da duhul pe un obraz arid, sec. Asta poate era o dovada, daca nu singura, ca nu e un criminal nejustificat.

Eusautu ramase acolo; in ploaia surda si urla muteste incat sa se auda atat de tare numai el. Inca o data se trezi singur, rece si cu mainile impreunate incercand sa ascunda rana si sangele. De cate ori mai avea sa se sinucida in zadar? Oare de data asta mai putea ascunde?