Basme si ghicitori

Se spune ca, fiecare dintre noi, cu cat inaintam in varsta devenim mai intelepti...si uitam sa mai fim copiii de altadata.
Se spune ca, fiecare dintre noi are un inger pazitor pe umar...dar uitam ca nu el alege pentru noi.
Se spune ca, suntem toti la fel, din acelasi pamant si ca ajungem inapoi acolo...dar de ce atat de multi oameni care uita faptul ca nu iau nimic cu ei.
Se spune ca, iubesti cu adevarat doar o data in viata...dar nu stie nimeni daca o sa continue pentru tot restul vietii.
Se spune ca, atunci cand ploua, ingerii plang...oare de ce le-am da motive?
Se spune ca, fiecare are un destin de implinit, dar de ce ne dam seama prea tarziu de el?
Se spune ca, oamenii pot invata unii de la altii, atunci de ce nu mai stim sa mai ascultam si sa vedem?
Se spune ca Iadul are la temelie Binele, atunci de ce ne-am teme sa facem rau?
Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului, atunci de ce nu ne mai privim in ochi?
Se spune ca nu esti niciodata singur, atunci de ce citesti randurile astea?

Este ceva pe care il ai si cand il ai nu stii ce sa faci cu el pentru ca ti se pare ca este destul de mult incat sa poti face totul cu el. Apoi iti dai seama, ca nu il mai ai si ca nu poti sa il cumperi sau sa il multiplici. El uneste trecut-prezent-viitor. Iti trebuie doar timp sa realizezi.

Se ascunde dupa masti si cateodata minte. Minte atat de tare incat se crede pe sine insusi. Asta e adevarul, recunoaste.

Dupa 2 vine 3...sau luate impreuna

O luase usor de brat, purtand-o cu un val de tinerete, pe scarile murdare. Ea, grabita si incurcata de interventia spontana, se balbai usor, rugator, ca poate sa urce si singura. Insa ochii se uitau mirati la fata din dreapta ei, surazanda si ce o asigura cu glas domol ca este totul in regula si ca o sa o ajute ea sa urce. Ii prinse puternic bagajul si fara vreo fortare suplimentara, aceasta din urma venita, il urca pe scari in timp ce veghea atent si la bratul caruia nu ii daduse inca drumul.
A intarziat sa apara, dar bine ca totusi, cumva, drumurile se intersecteaza. Alegem o banca si ne uitam apoi la cer. Printre ramuri inca neinverzite, o prima stea... O statuie pe care unii o considera ciudata, zace in noi. Am ajuns aici si nu o sa putem sa ma intoarcem nimic...scarile noastre doar urca.
La jumatatea drumului, cea dintai se opreste. Nu mai poate coplesita fiind de cea de pe urma, care nu ridica ochii din treptele umede si intunecate. Se opreste o clipa si inca o data se straduieste sa para ca le poate urca. Cea din urma venita ii simtise vlaga anilor, truda trupului si incantarea ajutorului sau. O lasa, privind strengaret, sa se roage inca o data si apoi iarasi porni la drum, ridicandu-i bagajul greu tot mai inainte si sustinand bratul celei dintai.
Si chiar daca este frig si oamenii nu ne vad, asteptam sa zambim sau sa ne aducem aminte cat mai multe din clipele astea. Cateodata tacem ingandurati si nu stim daca steaua de pe cer o vede decat unul dintre noi sau amandoi, daca vantul taie atat de tare obrazul sau daca buzele vorbesc ceea ce ochii nu pot descrie.
Ajunsera sus. Mainile se despartira, cea dintai se uita induioasata la cea de pe urma. Tacere si static. Cea de pe urma facuse ceea ce credea de cuviinta pentru cea dintai. Cea dintai avuse grija sa ii strecoare in suflet cateva cuvinte ce ii mai aud ecou si azi si in oricare clipa :"esti o fata norocoasa, o sa vezi ca am dreptate". Cea de pe urma o pierdu cumva in mod voluntar pe cea dintai, in multime si in ganduri, dar nu si in amintiri. Nu se mai uita inapoi, desi probabil ca voia sa o regaseasca pe cea dintai si sa o intrebe despre ea, despre timp, despre ceea ce ea nu stie inca despre ea...
Iti citesc in palme cuvinte nerostite si pentru un moment ma pierd intre mine si tu, intr-un spatiu ciudat de real, ce are numai porti, doua porti mari prin care poti numai intra. Enorme taceri intre cuvinte ma fac sa cred ca suntem la distante infinite si ca doar cu un zambet ne putem auzi si intelege cu adevarat. Las capul pe spate si mainile impreunate ascuns. Am uitat sa imi aduc aminte...sunt norocoasa. Si steaua asta, si cerul asta ca niciunul altul, si tu, si eu, si noi separat si icoana din inimi si statuia de langa noi, toate ma fac sa vad ceva ce pana acum nu realizam... Mi-am dat seama de adancimea ochilor si de cat de frumosi se vad, in multime si in ganduri, dar nu si in amintiri...


Pentru MSM: pentru zilele in care o sa iti aduci aminte posibil de vorbe si taceri. Cu bine...

Always

For a better view please click on the image.

Discret de confuz

M-am afundat intr-un neat luminos si de atata lumina am inceput sa ma inec, usor si sigur la fel de discret si confuz. Nu pot si nu vreau sa ma uit in urma, desi stiu ca exista mereu o stigmata pe care o sa o port mereu, undeva mai jos de inima si mai presus decat ce cuprinde ratiunea. Mereu am tresarit si m-am ridicat pe varfuri sa pot vedea privelistea de pe varful muntelui, chiar daca imi este nefiresc de teama de inaltime. Si mereu privelistea asta nu intarzia sa apara decat atunci cand trebuie si cand ochii mei au crescut atat de mult incat sa cuprinda intre irisi, maretia urcusului si nesiguranta coborasului abrupt.
Am ajuns cumva aici si acum ma simt ca un fulg si mi-as scoate din piele ceva ce poate sa ma faca sa plutesc, discret de confuz in tot eterul sufocant.Si desi nu am ajuns nici din intamplare si nici fara efort, totusi nu mai am putere sa mai beau ultima picatura de apa pe care am tinut-o pentru asta, ca o sampanie delicata si unica ce se desface la un eveniment maret...discret de confuz. Nu pot decat sa ma uit la nori si mai sus de cer si undeva mai jos de ei si sa ma uit acolo...sa nu ma stie nici vantul, nici vreo inima, sa ma uite glasul ce ma striga, sa nu imi fie dor de cuvinte si ochi prinsi in colt de suflet, sa nu mai caut mana care ma cauta si ma pierdea in puncte albe, sa nu inchid usa si sa var cheia inauntru,sa nu mai pot visa pentru ca traiesc in vis, sa nu mai alerg caci sunt aici deja, sa nu imi fie teama de mine, sa nu fiu nimic decat ceva discret de confuz...
Mi-ar placea sa ma prind undeva intre cer si pamant, undeva unde vantul este timp, unde nu exista gol sau inaltime, unde o sa imi fie dor si o sa uit de toate, acolo unde gandul il poate strabate decat discret de confuz...