Momentul care nu trebuia sa fie

" Vreau sa vorbim."
" Nu stiu daca pot..."
" Nu poti sau nu vrei?"
" Nu este vorba ca nu vreau...dar nu stiu...bine, zi."
" Pai nu ca daca nu vrei sa vorbesti nu vorbim acum."
" Zi."
" Iti mai aduci aminte de poza aia, din anul ala in care am fost acolo? Stiu ca la un moment dat incepuse sa ninga si eu ramasesem in spate de tot. Te-ai intros si m-ai ajutat sa urc o buna bucata de drum."
" Sunt multe poze si nu imi dau seama care anume. Dar cred ca da. Ce-i cu ea?"
" Nu este nimic cu ea in mod special. Era doar o poza care mie imi place mult. Atat de mult incat nu am mai aratat-o nimanui pentru ca nimeni nu stie ca o am."
"  Da. Imi aduc aminte. Cred ca o stiu."

Privirile ii zbura apoi pe geam la cerul senin de deasupra. Deschise albumul cu poze invizibile si puse si acest moment. Il semna jos, in gand : "Momentul care nu trebuia sa fie"

Incercare

Eusautu isi puse mainile sub perna moale si incerca sa isi scoata din minte orice discutie sau persoana cu care vorbise in ziua respectiva. In ciudatele momente de deja-vu avea ameteli si faptul ca i se confirma ca mai facuse asta o data i se parea de-a dreptul enervant.

Sub incercarile fortate de a-si gasi locul printre vise si praf de somn, gasi insa uriase semne de intrebare si exclamatie care il bateau peste tot corpul, lovindu-l in liniste si perseverant. Ritmul semana cu un allegro comic si in acelasi timp dureros; timp in care Eusautu incerca sa deseneze in aer, paranteze imaginare care sa tina departe impunsaturile taioase.

Lipsa

"Nu stiu cum te simti tu sau ce crezi, insa eu am chef sa intorc clepsidra nisipoasa. Sa o intorc macar putin si sa ma regasesc tot cu tine, tot aici, cu cativa ani mai in fata." 

Chicioti urmand cu privirea norii pufosi.

"Te intrebi poate ce rost are, daca am fi tot aici si tot noi, nu?"

Roti ochii caprui mari si zambi din nou cu tot sufletul si parca zambete pe portativ ii ieseau din cristalini.

"Am avea mai mult tiiiimp. Am avea ceva mai mult timp. Caci noi l-am pierdut undeva pe drum. Poate ca nu trebuia sa il pierdem. Sau poate ca asa trebuia: sa il pierdem ca sa ne dam seama acum ca l-am pierdut. Tu regreti ceva bun si frumos ce ai pierdut, nu? Ei, vezi, timpul asta pierdut ne res-pon-sa-bi-li-zea-za...ne face sa intelegem mai bine rostul lui si al nostru...Insa, ma uit mai bine la tine si cum te foiesti inteleg ca nu intelegi...Si totusi, in neintelegerea ta tacuta ramai la fel ca la inceputul clepsidrei...o amintire neprafuita."

Vorbele zburau in gand si nimic din vocea din interior nu lasa sa iasa. Parca totul se petrecea intr-un univers paralel, insa unul mult mai puternic decat ceea ce se intampla in realitate in clipa respectiva. Forta cu care traia acolo, inautrul sau, era defapt ideea pe care o gandea nespus - si la propriu si la figurat. Memora toate detaliile clipei prezente si le lipea din cand in cand cu universul paralel care se nascuse de ceva vreme si care stia ca va pieri destul de greu, lasand in urma o bucata de suflet infipta de intrebari.

"De ce ai plecat?"
"Pentru ca nu puteam sa mai astept. Sau cel putin asta mi-ai dat de inteles. Asa ca...fiecare si-a luat clepsidra si a plecat"; spuse zambind ca si cum era un fapt banal si copilaresc.

Pentru prima data, reusise sa il prinda in acelasi univers paralel si sa ii raspunda la o intrebare.
Printre conversatia care curgea si vorbele simple, printre gesturi mici si retinute sau haotice, totusi undeva acolo ceva sparsese barajul emotiilor. Stia ce este insa, nega cu vehementa.

"Cand te mai vad?"
Mintii : "Oricand vrei tu..."

Se intoarse pe locul de unde a plecat, cu ochii impaienjeniti de detalii ce acopereau totul, multumind ca, macar pentru o secunda, a reusit sa intoarca un bob de nisip.