Lipsa

"Nu stiu cum te simti tu sau ce crezi, insa eu am chef sa intorc clepsidra nisipoasa. Sa o intorc macar putin si sa ma regasesc tot cu tine, tot aici, cu cativa ani mai in fata." 

Chicioti urmand cu privirea norii pufosi.

"Te intrebi poate ce rost are, daca am fi tot aici si tot noi, nu?"

Roti ochii caprui mari si zambi din nou cu tot sufletul si parca zambete pe portativ ii ieseau din cristalini.

"Am avea mai mult tiiiimp. Am avea ceva mai mult timp. Caci noi l-am pierdut undeva pe drum. Poate ca nu trebuia sa il pierdem. Sau poate ca asa trebuia: sa il pierdem ca sa ne dam seama acum ca l-am pierdut. Tu regreti ceva bun si frumos ce ai pierdut, nu? Ei, vezi, timpul asta pierdut ne res-pon-sa-bi-li-zea-za...ne face sa intelegem mai bine rostul lui si al nostru...Insa, ma uit mai bine la tine si cum te foiesti inteleg ca nu intelegi...Si totusi, in neintelegerea ta tacuta ramai la fel ca la inceputul clepsidrei...o amintire neprafuita."

Vorbele zburau in gand si nimic din vocea din interior nu lasa sa iasa. Parca totul se petrecea intr-un univers paralel, insa unul mult mai puternic decat ceea ce se intampla in realitate in clipa respectiva. Forta cu care traia acolo, inautrul sau, era defapt ideea pe care o gandea nespus - si la propriu si la figurat. Memora toate detaliile clipei prezente si le lipea din cand in cand cu universul paralel care se nascuse de ceva vreme si care stia ca va pieri destul de greu, lasand in urma o bucata de suflet infipta de intrebari.

"De ce ai plecat?"
"Pentru ca nu puteam sa mai astept. Sau cel putin asta mi-ai dat de inteles. Asa ca...fiecare si-a luat clepsidra si a plecat"; spuse zambind ca si cum era un fapt banal si copilaresc.

Pentru prima data, reusise sa il prinda in acelasi univers paralel si sa ii raspunda la o intrebare.
Printre conversatia care curgea si vorbele simple, printre gesturi mici si retinute sau haotice, totusi undeva acolo ceva sparsese barajul emotiilor. Stia ce este insa, nega cu vehementa.

"Cand te mai vad?"
Mintii : "Oricand vrei tu..."

Se intoarse pe locul de unde a plecat, cu ochii impaienjeniti de detalii ce acopereau totul, multumind ca, macar pentru o secunda, a reusit sa intoarca un bob de nisip.