Nou

Stii...( incepuse intr-o zi sa imi spuna, cu o voce alene, ceva din mine... ) incepi sa fi un om anost. Lipsit de praf de suflet tanar; cu aripi de aur; priviri crunte si maini de fier. Te-au cotropit zilele, noptile, oamenii din jur cu idei strambe si minciuni deghizate in clovni dubiosi. Te-au rapus raspunsurile de da si nu, de poate si nu acum, de vino cand te chem eu sau nu e momentul acum. Te-ai restrans intr-un cerc definit de nimic si de care nu iti dai seama.

Ochii tai nu mai vad decat ce vor altii sa vada si mintea ta bajbaie nedumerita pe carari ce nu sunt ale tale. Consideri ca esti pe drumul cel bun? Si cu ochii prea nergi inveliti cum ramane?

Eusautu tacu nedumerit de parca ploaia era cel mai important sunet auzit vreodata si singurul care putea aduce din nou alinarea. Nu avusese niciodata pana atunci vocea care il mustra incet si sigur ca picatura chinezeasca si il tintuia intr-o stare de spirit diferita fata de tot ce traise pana atunci. Undeva in camarile neincalzite ale inimii se nastea, dintr-un bob uitat, o floare de revolta. Cu cat floarea firava pulsa de vigoare, cu atat ochii deveneau mai incetosati si vocea mai tare. Astepta ziua in care floarea ii va iesi cu petale mari pe gura si atunci nimic nu va mai potoli vocea pentru ca vocea va fi Eusautu din nou.

Stii...(relua vocea) hai sa jucam un joc. Alege-ti o culoare ...