Inca ceva...

Inca un an, inca o zi, inca un ceas sau o secunda. Cam asta face diferenta acum intre trecut- prezent-viitor. Trecutul este asa cum este si trebuie sa il luam ca atare, prezenttul inca putem sa il mai ascundem sau sa il tranformam intr-un viitor mai frumos decat ne asteptam. Nu mai astept nimic si nu mai sper la nimic, decat ca mi-as dori sa pot sa zambesc mereu fie trecut, fie prezent, fie viitor.
Mi-as dori sa nu mai existe pareri de rau si zambete false, la fel ca si iluzii acoperite de poleiala sau ploi care sa nu spele nimic in urma lor. Mi-as dori o bula mare colorata si inodora in care sa-mi respir visele linistita si sa pot sa zbor mai sus in fiecare zi. Am ceva ce ma tine legata de jos de pamant inca...
Nu ne mai ramane decat sa zambim sau sa ne ducem naibii...E destul de simplu. A, si inca ceva...amintirile...

Cred ca incerc sa incerc...

Poate ca daca nu as mai putea sa vorbesc, m-ai intelege mult mai bine. Sa iti arunc fraze, cuvinte din priviri si tu sa imi scrii pe un geam aburit la ce vrei sa imi dai replica. Esti pe partea cealalta, pe o alta sina cu alte numere si puncte aranjate altfel. Poate ca daca o sa imi scot inima intre palme o sa vezi ce nu puteai sa vezi si acum poti sa simti ce trebuia sa vezi. Poate daca mi-as scoate privirea o sa vezi ce vad si nu o sa iti para asa de bine cand vezi un simplu geam ce ma leaga si ma desparte de restul. E greu sa stai cu puls fara impuls sa mai zici sau sa mai legi sau dezlegi ceva.
Daca as putea sa iti spun si tu sa simti , daca as putea sa te ucid cu cioburile mici de pe jos adunate, daca as putea sa facem schimb de glas de inimi. E posibil sa ne ducem prea departe si sa vedem ca nu mai vedem nimic si ca mergem cu privirea inainte orbecaind in lumina...
Imi e jena si sila in acelasi timp de asta. Nu fac decat sa ma chinui sa tip cand tu crezi ca rad si geamul se abureste si mai tare. Nu e vina nimanui...e decat sticla si ce vad acolo ...sunt tot eu...la naiba... De dupa sticla imi apare ranjind sarcastic eu, cu degetele scriind pe geam...TU NU EXISTI...

Daca tu crezi ca…

Daca imi lacrimeaza ochii asta nu inseamna ca vantul bate prea tare, ci cuvintele spuse sau nespuse dor al naibii de tare…
Daca nu ma uit la tine asta nu inseamna ca nu te vad.
Daca nu iti raspund asta nu inseamna ca nu te aud si ca nu o sa iti dau replica inapoi la un moment dat.
Daca nu fac nimic asta nu inseamna ca nu imi pasa, ci mi-am dat seama pe moment de ce e bine si ce e rau.
Daca m-ai facut sa te ascult degeaba si sa te trag dupa mine de fiecare data si ai plecat fara prea multe cuvinte, asta nu inseamna ca o sa ma pregatesc pentru ziua in care o sa te prind neintentionat.
Daca sunt ciudata pentru lumea in care traim asta nu inseamna ca nu o constientizez atat de bine in fiecare zi in care ma trezesc. ca mai uimesc pe cineva.
Daca nu imi place sa mi se picure tampenii nu o sa spun lucrul asta.
Daca ma retrag undeva mai departe asta nu inseamna ca nu traiesc ceea ce vad sau ce aud,ceea ce simt.
Daca pana acum nu am scris nimic adevarat, cred ca ar fi cazul sa te retragi de-o parte caci asta nu inseamna ca scriu pentru oamenii care au prea multi “daca” in viata.
Ce ar fi daca ai lasa “daca” sa se duca naibii si sa il stergi de pe lista…ce ar fi daca “daca” nu ti-ar mai apasa pe trecut si nu ti-ar mai bate atata capul in prezent. Ar ramane decat ide simple si concrete. Ce ar fi daca ai citi fara “daca”?

Din partea mea...numai de bine

Imi place verde, aprope la fel de mult cat imi place sa dansez tango…dar nu amandoua in acelasi timp , nu de alta dar nu tin mortis sa ajung in campionatul din Argentina. Imi plac tatuajele , dar asta nu inseamna ca de ma tai pe lung in rosu cu cerneala cand viata imi pune piedici si rade pe fundal in stereo apoi… imi place sa rad si imi place ca mereu gasesc ceva de care sa iau peste picior, dar asta nu insemna ca te las sa razi la nesfarsit cu mine. Ma gasesc cateodata daca nu de cele mai multe ori prea ganditoare, dar asta nu inseamna ca nu am avut o noapte nedormita, cu multe viziuni si ganduri nescrise din multe motive ascunse dupa fumul iluziei de a trai macar pentru cateva ore.
Imi place negru si vad negru ori de cate ori ma enervezi tu sau cei ca tine care habar nu au ce spun si cum spun. Imi place intunericul caci mi se pare ca ma apara cumva, dar asta nu inseamna ca sunt in bezna si la “mansarda”… ascult “requiem for a dream” si parazitii deopotriva la fel de bine, dar asta nu inseamna ca ma duc la opera sau sa imi imaginez pe cei ce canta rapp, in tutu-uri.
Posed sarcasm destul incat sa te ignor atat de mult incat crezi ca imi pasa si ca te bag in seama…pot sa port adidasi, tricou si pantaloni de traning si sa vb despre Eliade sau Dante cum la fel de bine pot sa te injur in public la o petrecere cu amicii tai de suflet… poti sa te imbraci cat mai bine, cu haine de firma si asortat cu cheile de la masina ce le tot vanturi neintentionat, dar daca esti nul, o sa te vad dezbracat la 4 ace prietene…
Trezeste-te!!! Sunt ceva mai rau decat ti-ai inchipuit…dar din partea mea ai ...numai de bine...

Memento

Tin pumnii stransi, ascunsi si merg atat de precis incat tot ce am in fata se rezuma la un singur punct mic si de neclintit. Am aripi la glezne si prea multe ganduri dupa irisii care se deschid si se inchid simultan si mereu mai mult cu fiecare pas. Plus si surplus de puls si vene care le simt parca pentru prima data purtatoare de lichid vital. Nimic nu ma distrage de la punctul din fata mea si atat de departe. Sunt una cu el si straina de lumea asta. Fasii de lumina imi bat deasupra pasilor si caldura lor minimala nu ma incalzeste deloc.
Petale se inchid si se deschid incercand sa nu piarda din vedere punctul, concentrandu-mi toata puterea siistovindu-ma pentru a ma face mai puternica.Din toate zilele, din toate clipele am ales ca acum sa nu ma mai pierd printre fete si locuri si sa revin acolo unde imi este locul. Imi era atat de dor de asta incat incepusem sa visez mereu doar ca sa fiu acolo. De ce sa fiu dependenta de inchis ochii cand pot sa ii tin deschisi si sa fie acelasi lucru?
Sunt asa de aproape incat vad numai negru...Am ajuns , te ajung din urma si imi las viitorul pe mana altcuiva, caci eu l-am lasat inchis dupa o cortina si am uitat replicile. Ma intorc in sala, printre scaune si nu te mai vad decat pe tine.
Bratele mele iti vor da caldura si soarele o sa iti curete chipul sters si uitat...
Lasati cortina sa cada. Imi deschid pumnii si curg zambete ca fluturi de vant si de dor, iar ranile ma dor, aripile imi cad si doar tu poti sa ma prinzi... E totul negru acum. Deschid ochii de parca i-as avea inchisi, irisi nemiscati si timp care sta pe loc...Nu mai suntem fata in fata, suntem unul si acelasi...

Metamorfoza

Da, probabil ca am uitat sa uit ceva sau e ceva in plus aici. E un detaliu care strica tot ambientul sau poate ca din cauza lui, atmosfera asta ma sufoca uluitor de placut. Mai rasucesc o foaie si ma uit cum restul se uita in gol. La un moment dat stiu ca nimeni nu o sa mai zica nimic si o sa ne uitam crucis toti in nicaieri. Fabulos...cum se aude mina zgariind hartia rasucita in stanga si in dreapta. Nu vreau sa o arunc si pe asta...
Si ce daca m-am pus sa scriu in momentul asta cand stau langa groapa unde imi zace o parte din constiinta? Zambesc uitandu-ma in gol caci stiu ca nu mai am de unde sa pic. Nu e intuneric si afara nu ploua, cu atat mai putin ca suntem tristi. Avem tot ce ne trebuie...pe noi, si fara restul. Restul este detaliu.
O sa mi se rupa in doua ceasul si presimt ca nu o sa mai pot sa plec de aici. Si nu de faptul ca nu o sa ma mai pot misca imi este teama, ci de faptul ca o sa opresc ceva din noi pe loc. Asta fac atunci cand am o foie si un creion, si asta nu inseamna ca o sa si termin de scris...
Nu e frig si se face al naibii de cald. Pe unde ati pitit licoarea magica baieti? De unde mai putem sa luam? Aaaa...mai avem! Pai ziceti asa...Mai rasucim o foita si ia uite ce scrie mana...
E al naibii de curat si de sincer...Imi place sa vin aici chiar daca stiu ca incet ma doboara. Ochii imi sunt mai indepartati si privirea mai crunta, mainile incep sa ma doara si cuvintele tremura.In clipa asta nu sunt eu... Mai dati-mi sa visez si o sa ajungem departe...

Sarbatori de plastic

Intru in oras si mi se umple inima de cata lumina vad...albastre, rosii, albe, galbene, portocalii sau verzi, zeci si mii de cerculete lucitoare imi farmeca privirea si deja nu mai vad cand semaforul este rosu sau galben intermitent sau verde...Ma orbesc masinile si oglinzile, la fel si benzile albe care ma distrag de la drum. Sunt brusc fericita si imi vine sa impartasta cu toti de langa mine. As face un inger...doar daca ar ninge...
Ajung in fata unei vitrine. Ma opresc. Privesc. Zambetul isi sustrage ultimele resurse pentru a ramane ca mai inainte. Pot sa imi imprim un tricou cu mesajul "Zambesc, dar nu se vede" astfel as stii de ce mi se sterge asa repede starea de bine de mai inainte. Plastic si rece.
Ma aventurez in noaptea ce scufunda incet si dens orasul de lumini si imi pare rau ca m-am oprit din mers. Unde este mirosul de brad si zapada cu care facem cazemate si oameni de zapada atunci cand eram mica? Unde a fugit mirosul de prajituri aburinde si unde au plecat colindatorii de alta data cu fesurile mari si pufoase, manusile groase, ochii vii si cu nasurile rosii, dar veseli nevoie mare stiind ca au traistele pline de nuci, covrigi si mere...
Nicaieri nu se aude nimic sau nu se simte nimic din ce am descris mai sus. Nu are unde, de ce si pentru cine...La naiba, totul e plastic...Sunt atat de multi brazi frumoasi atarnati parca la vitrine si sunt asa frumos impodobiti si toata lumea ii cumpara...ca sunt de plastic , si nu mai trebuie sa mai cumpere la anul altul, nu cad frunze pe jos si nu trebuie vreo ingrijire speciala.Cand vorbim de sentimente facem economii?
"Ai grija ca se sparg globurile!" Asa mi se spunea cand eram mica. Acum globurile sunt din plastic, poti sa arunci si dupa caini cu ele ca tot nu se sparg. Nu mai au sclipirea de odata si nici fragilitatea sarbatorilor. Nu este in fiecare zi o sarbatoare de care sa te bucuri... chiar daca putem sa ne facem sarbatori personala in orice zi...
Zapada...nu mai e demult natruala. E alba, scartaie si e pufoasa...dar daca o gusti are gust de plastic. Zapada nu cazuta din cer sau cernuta de aripi ingeresti, ci zapada scoasa pe tevi mari si invartita pe ici pe colo doar-doar ar mima a sarbatoare...
Si totusi asta este un pansament benefic pentru unii. Se bucura si zambesc chiar daca stiu ca nu mai e nimic cum a fost odata, chiar daca acel "ceva" era cu mult inegalabil de frumos si de cald, uman...
Ma retrag pe o banca si ma uit la cer...Pare cer de ninsoare...pare ca miroase a sarbatoare si pare ca banca nu e chiar atat de rece ca la inceput.O sa stau aici si o za visez ca ma ingrop in zapada cazuta incet peste umerii mei, departe in parc o sa mai aud cantece de copii plecati la colindat si sa imi aduc aminte de mirosul de cozonaci proaspeti. O sa imi impreunez mainile si poate o sa ma rog...