Memento

Tin pumnii stransi, ascunsi si merg atat de precis incat tot ce am in fata se rezuma la un singur punct mic si de neclintit. Am aripi la glezne si prea multe ganduri dupa irisii care se deschid si se inchid simultan si mereu mai mult cu fiecare pas. Plus si surplus de puls si vene care le simt parca pentru prima data purtatoare de lichid vital. Nimic nu ma distrage de la punctul din fata mea si atat de departe. Sunt una cu el si straina de lumea asta. Fasii de lumina imi bat deasupra pasilor si caldura lor minimala nu ma incalzeste deloc.
Petale se inchid si se deschid incercand sa nu piarda din vedere punctul, concentrandu-mi toata puterea siistovindu-ma pentru a ma face mai puternica.Din toate zilele, din toate clipele am ales ca acum sa nu ma mai pierd printre fete si locuri si sa revin acolo unde imi este locul. Imi era atat de dor de asta incat incepusem sa visez mereu doar ca sa fiu acolo. De ce sa fiu dependenta de inchis ochii cand pot sa ii tin deschisi si sa fie acelasi lucru?
Sunt asa de aproape incat vad numai negru...Am ajuns , te ajung din urma si imi las viitorul pe mana altcuiva, caci eu l-am lasat inchis dupa o cortina si am uitat replicile. Ma intorc in sala, printre scaune si nu te mai vad decat pe tine.
Bratele mele iti vor da caldura si soarele o sa iti curete chipul sters si uitat...
Lasati cortina sa cada. Imi deschid pumnii si curg zambete ca fluturi de vant si de dor, iar ranile ma dor, aripile imi cad si doar tu poti sa ma prinzi... E totul negru acum. Deschid ochii de parca i-as avea inchisi, irisi nemiscati si timp care sta pe loc...Nu mai suntem fata in fata, suntem unul si acelasi...