11:25

Zi de vara. Banca afara. Defapt nu chiar zi de vara, ci inceput de vara ca e doar dimineata.
Zambea pe o banca verde crud si se uita cu ochi sprinteni la ce jiumbuslucuri sa mai faca. Avea o bicicleta, insa pe Eusautu nu il incanta prea tare. Avea in schimb posibilitatea de a face bule mici sau mari. De sapun. De vise. De lumea ei sau a lui. De lumea lor sau a voastra. Bule frumos conturate, libere si independende. Bule pentru toti.

Banca era ca o corabie intr-un port. Se legana acum de ganduri si se zguduia mai apoi de energie. Eusautu avea chef sa dezlantuie primavara care ii coborase in suflet. Stia ca e mereu cu un anotimp in minus si in urma, dar nu asta era problema pentru Eusautu.
Eusautu avea numai dimineata si seara spre noapte, numai primavara si toamna spre iarna. Timpul fugea impiedicandu-se de liniile clare si nete ale ceasurilor altora. Eusautu se amuza teribil cand reusea sa il faca sa isi dea seama ca a gresit si s-a confundat cu un alt timp al altora si nauc apoi a repornit pe drumul sau firesc, impleticit si batut in cap de secunde si pasi.

Zambea mai mult cu fiecare bula pe care o insufletea. Bicicleta astepta cuminte intr-o parte, langa banca vesela. Desi nu era multa lume in jur, Eusautu se simtea plin de toti, de oamenii care cu o seara inainte au zambit si ei, de oamenii care au plans de fericire, de oamenii care au gasit speranta undeva intr-o cutie ascunsa si zavorata bine; de oamenii care au iertat si care au mers mai departe; de oamenii care au gasit ceea ce cautau; de oamenii care au ganduri inedit si pure de frumoase.

Bulele colorate ies din ce in ce mai rar si mai mici. Totul devine un film vechi pentru cateva bule cand Eusautu simte inauntru nu numai bucuria spontana ci si ura, tristetea, gandurile sinucigase; mandria ipocrita; egoismul si dorinta de a fura. Oamenii care cu cateva clipe inainte sau poate chiar acum tocmai ce au injurat si jurat nedrept; cei care cauta dreptatea in violenta si vorbe goale. Cei care inseala si sunt perfizi; cei care mint cred ca timpul vindeca orice rana.

Eusautu isi privi pe aleea ingusta. Gandul ii fugi departe. Apuca bicicleta si isi luase un alt drum, pe care nu il avea planificat. Azi voia sa schimbe ceva. Orice.

Linii

Se uita la Kafka. Sau cel putin asa incepuse seara. O seara la fel ca oricare alta.
Intre timp, in timp ce secundele fugeau pe bara rosie isi dadu seama ca filmul este alb- negru. Isi mai dadu seama ca nu stia unde se afla si de ce anume, insa nici nu dorea sa se miste, sa strige, sa intrebe. Se gandi pentru cateva clipe cum ar fii sa ramana mai multa vreme asa. Tacuta, paranoica, retrasa.
Kafka se tot incurca si pas cu pas deveni doar o imagine de fundal pentru ganduri transpuse in fluturi albi de fum si de caldura care nu conteneste.

Isi puse mainile sub cap, incercand sa le protejeze cumva de alte juraminte si alte carti sfinte, deschise ochii si mai mari si ramase privind in gol. Nu se simtea singura, desi i-a ironizat si respins pe toti ai ei. Se simtea in putere sa doarma tacut, cu ochii mari cusuti de minte,  fara alte revelatii si fara alte idei, poate fara viitor, sau cel putin nu in al ei. Se simtea ca in Kafka, un Kafka enigmatic si crud de trist, decolorat.

Langa ea, dupa lumina difuza a jumatatii de camera, acolo unde salasluia opacul innegrit, o desena din umbre cu fire de argint topit, Eusautu.