4:04

Nu stia daca voia sa scrie, asa cum nu stia daca cineva o sa ii citeasca mazgaliturile de pe foi sub coperti negre. Eusautu ramanea sub cerul senin de nori ce duceau mai departe durerile, suferintele si vorbele din noapte, pe care numai Eusautu le stia cel mai bine. Statea tolanita in ganduri si cu pleoapele intredeschise, cu o mie de alte lumi si cu alte zeci de sentimente. Toamna coboara incet spre funduri de cerc in suflet si pleoapele sunt la scurt timp acoperite de frunze-oglinzi.
Pastreaza in ganduri mangaierea de ieri sau de azi, ce poate o sa ii tina de cald maine asa cum poate i-a tinut si ieri. Paseste in timpul circular pe role de vis si de amintire, pe vorbe lunecoase ca de gheata si pe clipe de fericire ca acadele colorate si prea dulci.

Zambeste.

Spera la mai multa lumina si la mai multe clipe de "eu", de "ia-ma asa cum sunt" si de "imi e dor"...Zambeste la fila goala si trista din carnetul cu micile coperti negre pe care il tine pe genunchi si undeva mai sus, in minte. De cand totul ce era asa de simplu s-a transformat asa de greu de inteles? De cand visele nu mai au aripi si pier prea devreme,topite de orele de dimineata, si de cand ochii pot ingheta si se pot sparge numai cand incearca sa prinda micile mesaje frante din alti ochi? De cand a venit toamna si oamenii isi mananca suflete din palme? De cand toti fug alunecand pe timp? De cand curcubeul se oglindeste in frunzele odata asa de fragede si prea verzi?

De cand mana scrie fara sa se uite inapoi, de cand inima bate si sacadat si mai putin si se opreste uimita. De cand ochii nu se mai deschid asa de repede si de des. De cand copacii nu mai sunt asa de inalti incat sa le privesti coroana si sa le atingi pamantul din care sunt facuti. De cand oamenii nu mai fug de timp si se complac in discul ascutit. De cand visele se adeveresc. De cand coperta neagra se deschide imaculat de senina si sincera, de fiecare data. De cand zambeste...

Eusautu. "Eu sunt Eusautu", isi spuse in soapta, sa nu carecumva sa isi uite numele printre altele. "Eusautu sunt eu si nimeni altul. Om fara revers, fara dichis, fara alte culori decat cele imprumutate sufletului..."

Eusautu porni la drum. Se ridica inspre cerul prea incarcat de albastru si porni inspre o linie pe care numai inima i-o trasa. O linie rosie si clara, o linie calda si vibranda printre pietre si ziduri reci, printre tarm si napasare, printre roua caramelizata, printre vocile de departe, printre alb si pur, printre aici si acum. Poate ca nu trebuia sa scrie, insa era precis ca cineva ii va citi randurile scurse din vene...



4:30