11:25

Zi de vara. Banca afara. Defapt nu chiar zi de vara, ci inceput de vara ca e doar dimineata.
Zambea pe o banca verde crud si se uita cu ochi sprinteni la ce jiumbuslucuri sa mai faca. Avea o bicicleta, insa pe Eusautu nu il incanta prea tare. Avea in schimb posibilitatea de a face bule mici sau mari. De sapun. De vise. De lumea ei sau a lui. De lumea lor sau a voastra. Bule frumos conturate, libere si independende. Bule pentru toti.

Banca era ca o corabie intr-un port. Se legana acum de ganduri si se zguduia mai apoi de energie. Eusautu avea chef sa dezlantuie primavara care ii coborase in suflet. Stia ca e mereu cu un anotimp in minus si in urma, dar nu asta era problema pentru Eusautu.
Eusautu avea numai dimineata si seara spre noapte, numai primavara si toamna spre iarna. Timpul fugea impiedicandu-se de liniile clare si nete ale ceasurilor altora. Eusautu se amuza teribil cand reusea sa il faca sa isi dea seama ca a gresit si s-a confundat cu un alt timp al altora si nauc apoi a repornit pe drumul sau firesc, impleticit si batut in cap de secunde si pasi.

Zambea mai mult cu fiecare bula pe care o insufletea. Bicicleta astepta cuminte intr-o parte, langa banca vesela. Desi nu era multa lume in jur, Eusautu se simtea plin de toti, de oamenii care cu o seara inainte au zambit si ei, de oamenii care au plans de fericire, de oamenii care au gasit speranta undeva intr-o cutie ascunsa si zavorata bine; de oamenii care au iertat si care au mers mai departe; de oamenii care au gasit ceea ce cautau; de oamenii care au ganduri inedit si pure de frumoase.

Bulele colorate ies din ce in ce mai rar si mai mici. Totul devine un film vechi pentru cateva bule cand Eusautu simte inauntru nu numai bucuria spontana ci si ura, tristetea, gandurile sinucigase; mandria ipocrita; egoismul si dorinta de a fura. Oamenii care cu cateva clipe inainte sau poate chiar acum tocmai ce au injurat si jurat nedrept; cei care cauta dreptatea in violenta si vorbe goale. Cei care inseala si sunt perfizi; cei care mint cred ca timpul vindeca orice rana.

Eusautu isi privi pe aleea ingusta. Gandul ii fugi departe. Apuca bicicleta si isi luase un alt drum, pe care nu il avea planificat. Azi voia sa schimbe ceva. Orice.

Linii

Se uita la Kafka. Sau cel putin asa incepuse seara. O seara la fel ca oricare alta.
Intre timp, in timp ce secundele fugeau pe bara rosie isi dadu seama ca filmul este alb- negru. Isi mai dadu seama ca nu stia unde se afla si de ce anume, insa nici nu dorea sa se miste, sa strige, sa intrebe. Se gandi pentru cateva clipe cum ar fii sa ramana mai multa vreme asa. Tacuta, paranoica, retrasa.
Kafka se tot incurca si pas cu pas deveni doar o imagine de fundal pentru ganduri transpuse in fluturi albi de fum si de caldura care nu conteneste.

Isi puse mainile sub cap, incercand sa le protejeze cumva de alte juraminte si alte carti sfinte, deschise ochii si mai mari si ramase privind in gol. Nu se simtea singura, desi i-a ironizat si respins pe toti ai ei. Se simtea in putere sa doarma tacut, cu ochii mari cusuti de minte,  fara alte revelatii si fara alte idei, poate fara viitor, sau cel putin nu in al ei. Se simtea ca in Kafka, un Kafka enigmatic si crud de trist, decolorat.

Langa ea, dupa lumina difuza a jumatatii de camera, acolo unde salasluia opacul innegrit, o desena din umbre cu fire de argint topit, Eusautu.

Rival

Incerca sa nu mai tremure. De emotie, de nervi sau poate de alte reactii chimice pe care nu mintea le dicta, ci altceva mult mai departe de aceasta. Se ghemuise intr-o parte sperand sa adoarma. Singura sansa era sa uite tot, sa uite intreg si vinovatie. Omorase. Omorase ceva frumos, ceva ce stia ca nu era pentru Eusautu inca de la inceput, si totusi Eusautu fuse egoist si a vrut. A vrut atat de tare si cu cat voia mai tare cu atat se afunda in ceva ce mirosea putred a minciuna. O minciuna colorata la inceput, inocenta si usor mocnita abia sa nu se vada cat arde; apoi mai ademenitoare si mai intepata. La final o flacara rosiatica ce iti ia privirea si iti afunda gandurile in intrebarea "ce am facut?"


Tacere...tacut. Eusautu nu mai tremura; in schimb ii vin in minte imagini patate cu ganduri scrise ultima data si nu ii pare rau. Asta il face sa se gandeasca la un criminal, criminal care nu regreta nimic. Un om fara de suflet care desi pare bun, este rautacios. Eusautu stia ca e rau si ca incerca sa isi potoleasca setea de suferinta, dar niciodata nu isi propusese sa fie asa de rau pe cat era in final. Cauta ceva bun in sine si din ce spuneau altii despre Eusautu. Cineva ii spusese la un moment dat ca prima data cand il vazuse, vazuse in Eusautu un suflet bun, cu cicatrici, dar bun. La aducerea aminte, fara de voie, ochii i se innegrisera si privirea nu mai tintea nimic in jur. O particula mica de suflet isi da duhul pe un obraz arid, sec. Asta poate era o dovada, daca nu singura, ca nu e un criminal nejustificat.

Eusautu ramase acolo; in ploaia surda si urla muteste incat sa se auda atat de tare numai el. Inca o data se trezi singur, rece si cu mainile impreunate incercand sa ascunda rana si sangele. De cate ori mai avea sa se sinucida in zadar? Oare de data asta mai putea ascunde?

Dama de inima neagra

Din jurnalul nestiut, prezent

Astepta de ceva vreme, pret de peste 7 ani, numarati in clipe, clipele in dureri, durerile tintuite in patul inalt si prea tare de langa fereastra parasita in perete. La un moment dat veni o factura, minunata factura pe care o astepta de atat vreme, de ani, de clipe. Finalul nu era stralucit, asa cum nici nu se astepta sa fie. Finalul era final si cam atat. Finalul nu are ce sa fie decat un nou inceput pentru a fi din nou final. Si gandul ca o sa primeasca factura o intepa in ochi, in mainile paralizate, in jumatatea de corp neamortit,in ganduri fugare lacrimogene, in luciditatea faptului implinit.

Din nici un jurnal

Am vazut-o cu coada ochiului cum trecuse pe langa, tot un fulger si pas grabit. Caciula ii acoperea conturul fetei, lasand sa se intrevada numai cateva suvite, ochii ce numarau puls si pas, atintiti in linia trasata spre inainte pe strada; buze ce se inchid si deschid imperceptibil de usor si moale, zgoning inca vise caprui. Nu stiuse de ce in aceea dimineata incepu sa se roage. Se ruga asa cum o facea cand era prea mica sa stie despre ce este vorba. Se ruga alergand dar nu pe fuga. Se ruga soptit si se uimi cand spuse inca un "Amin". Nu se mai rugase de ceva vreme, la nimic si la nimeni si avu momente cand nu credea ca mai stie vreo ruga. Defapt nu erau rugi, erau niste porniri venite de nicaieri ca si cum cineva ar fi avut nevoie de ele, in acel moment si ca ar fi fost bine primite. Nu erau rugi obisnuite, caci defapt nu ruga nimic, ci poate ca erau doar binecuvantari sau vorbe de ramas bun.

Din jurnalul stiut, trecut

Era toata un zambet in acei ani. Mandra in port si privire. Dreapta in cadre si in pas. Buclele pe care nu le avusese ea niciodata, si care ii starneau invidie; posibil ca ii fluturau in ritm cadentat de toc cui. Era colorata si suflet albastru. Nu si-o amintea purtand negru decat intr-o singura poza de la nunta lor. Si acolo era parca tot colorata; in alb si negru.

Din nici un jurnal

Este bine mereu sa ai ceva negru in sifonier. Nu stii niciodata cand trebuie sa le porti, ba chiar ar fi si mai simplu daca le-ai purta mai des astfel sa nu mai fi impiedicat de intrebari stanjenitoare, curioase sau deplasat adresate din stangacie sau indiferenta. In dimineata fugara, o panglica neagra ii strangea ochii si mainile. Stia de asta si totusi mergea mai departe caci factura nu facuse decat sa arate ceea ce inseamna viata.