Linii

Se uita la Kafka. Sau cel putin asa incepuse seara. O seara la fel ca oricare alta.
Intre timp, in timp ce secundele fugeau pe bara rosie isi dadu seama ca filmul este alb- negru. Isi mai dadu seama ca nu stia unde se afla si de ce anume, insa nici nu dorea sa se miste, sa strige, sa intrebe. Se gandi pentru cateva clipe cum ar fii sa ramana mai multa vreme asa. Tacuta, paranoica, retrasa.
Kafka se tot incurca si pas cu pas deveni doar o imagine de fundal pentru ganduri transpuse in fluturi albi de fum si de caldura care nu conteneste.

Isi puse mainile sub cap, incercand sa le protejeze cumva de alte juraminte si alte carti sfinte, deschise ochii si mai mari si ramase privind in gol. Nu se simtea singura, desi i-a ironizat si respins pe toti ai ei. Se simtea in putere sa doarma tacut, cu ochii mari cusuti de minte,  fara alte revelatii si fara alte idei, poate fara viitor, sau cel putin nu in al ei. Se simtea ca in Kafka, un Kafka enigmatic si crud de trist, decolorat.

Langa ea, dupa lumina difuza a jumatatii de camera, acolo unde salasluia opacul innegrit, o desena din umbre cu fire de argint topit, Eusautu.