Camera

Nici nu mai stiu cand am purtat discutia asta cu tata. La fel cum nu mai stiu unde eram, ce faceam anume si de ce am ajuns la subiectul viata. Mi-a spus atunci, in cuvinte simple cum este ea. Imaginea respectiva mi-a ramas in minte si de fiecare data cand paseam printr-o camera veche sau noua, necunoscuta sau stiuta, umbrita sau luminoasa, colorata sau nu, prafuita sau mirosind a lamai verzi si curat, mereu imi aduceam aminte de viata.

"Viata e ca o camera. Intri pe usa aia si apoi iesi pe cealalta..."
Mi se facu liniste in suflet si vorbele mi se stersera de pe carnet. Tot ce vedeam era o camera alba cu 2 usi, una spre apus alta spre rasarit. Pe una intri, pe alta iesi. De unde intri? De ce trebuie sa iesi? De ce intri? Unde te duci? Cum ar fi camera? O gasesti deja plina? O umpli tu? Cine intra dupa tine? Mai intra cineva? Doar tu ai camera? Mai au si altii ce ai tu? E o casa mai mare?

Sunt lucruri care raman fara raspuns insa putem face abstractie de miile de intrebari si variatii pentru a reda esentualul prezent, in cuvinte putine. Atat cat trebuie. Atat cat e nevoie sa fie un inteles universal. Sa poti cuprinde in cuvinte putine atentia si intelegerea a mii de suflete si a mii de minti.

Si totul dintr-o discutie banala, undeva poate la tara, intr-o camera care se intinde la infinit.