Dupa 2 vine 3...sau luate impreuna

O luase usor de brat, purtand-o cu un val de tinerete, pe scarile murdare. Ea, grabita si incurcata de interventia spontana, se balbai usor, rugator, ca poate sa urce si singura. Insa ochii se uitau mirati la fata din dreapta ei, surazanda si ce o asigura cu glas domol ca este totul in regula si ca o sa o ajute ea sa urce. Ii prinse puternic bagajul si fara vreo fortare suplimentara, aceasta din urma venita, il urca pe scari in timp ce veghea atent si la bratul caruia nu ii daduse inca drumul.
A intarziat sa apara, dar bine ca totusi, cumva, drumurile se intersecteaza. Alegem o banca si ne uitam apoi la cer. Printre ramuri inca neinverzite, o prima stea... O statuie pe care unii o considera ciudata, zace in noi. Am ajuns aici si nu o sa putem sa ma intoarcem nimic...scarile noastre doar urca.
La jumatatea drumului, cea dintai se opreste. Nu mai poate coplesita fiind de cea de pe urma, care nu ridica ochii din treptele umede si intunecate. Se opreste o clipa si inca o data se straduieste sa para ca le poate urca. Cea din urma venita ii simtise vlaga anilor, truda trupului si incantarea ajutorului sau. O lasa, privind strengaret, sa se roage inca o data si apoi iarasi porni la drum, ridicandu-i bagajul greu tot mai inainte si sustinand bratul celei dintai.
Si chiar daca este frig si oamenii nu ne vad, asteptam sa zambim sau sa ne aducem aminte cat mai multe din clipele astea. Cateodata tacem ingandurati si nu stim daca steaua de pe cer o vede decat unul dintre noi sau amandoi, daca vantul taie atat de tare obrazul sau daca buzele vorbesc ceea ce ochii nu pot descrie.
Ajunsera sus. Mainile se despartira, cea dintai se uita induioasata la cea de pe urma. Tacere si static. Cea de pe urma facuse ceea ce credea de cuviinta pentru cea dintai. Cea dintai avuse grija sa ii strecoare in suflet cateva cuvinte ce ii mai aud ecou si azi si in oricare clipa :"esti o fata norocoasa, o sa vezi ca am dreptate". Cea de pe urma o pierdu cumva in mod voluntar pe cea dintai, in multime si in ganduri, dar nu si in amintiri. Nu se mai uita inapoi, desi probabil ca voia sa o regaseasca pe cea dintai si sa o intrebe despre ea, despre timp, despre ceea ce ea nu stie inca despre ea...
Iti citesc in palme cuvinte nerostite si pentru un moment ma pierd intre mine si tu, intr-un spatiu ciudat de real, ce are numai porti, doua porti mari prin care poti numai intra. Enorme taceri intre cuvinte ma fac sa cred ca suntem la distante infinite si ca doar cu un zambet ne putem auzi si intelege cu adevarat. Las capul pe spate si mainile impreunate ascuns. Am uitat sa imi aduc aminte...sunt norocoasa. Si steaua asta, si cerul asta ca niciunul altul, si tu, si eu, si noi separat si icoana din inimi si statuia de langa noi, toate ma fac sa vad ceva ce pana acum nu realizam... Mi-am dat seama de adancimea ochilor si de cat de frumosi se vad, in multime si in ganduri, dar nu si in amintiri...


Pentru MSM: pentru zilele in care o sa iti aduci aminte posibil de vorbe si taceri. Cu bine...