BLAME ME IF I’M WRONG

Lumea in care traim cu totii, cea de toate zilele si noptile…Ne uitam unii la altii , suntem pe cai separate , ca sinele de tren , dar coboram mai mult sau mai putin in aceleasi gari nenorocite, cu multa lume necunoscuta, scari infecte si zambete murdare, ochi care nu se mai privesc in ochi si maini care cauta ceva mai bun, crezand ca cel de langa are ceva mai bun. Uneori o Ana Karenina isi mai face aparitia timid si prafuita , reusind decat sa se arunce in spatele unei sageti albastre si se intreba de ce nu a nimerit mai multa marijuana incat sa ii dea curaj sa se arunce in fata ….Se impotmoleste mai ramolit decat o fosta miss care are acum venerabila varsta de 67 de ani si isi indreapta fata pocita si disperata spre o alta cale..una neferata. Si asta vedem in fiecare zi , dar fara sa miscam un deget…
Cineva imi spunea de legea atractiei…la noi e legea spalarii de morala si asta e grav. Noi nu vedem cat de rau ii sta unui copil pe strada , ci trebuie sa ne gandim ca este bine ca viata o sa caleasca asa caracterul acelui copil care va deveni mai darz decat cei care au luptat in 3oo… Nu , oamenii nu stau ore in sir la cozi infernale , infruntant incompetenti sau doar o lege stupida a unui program, ci doar vor sa vada cat de sanatosi mai sunt dendritele neuronilor lor…Nu, cele care nasc si isi abandoneaza copii in maternitate nu sunt mame inumane, denigrate sau inconstiente, nu, ele sunt perfect constiente ca acei copii vor duce o viata mai buna, se sacrifica pe ele , chiar daca “li se rupe “ sufletul de ei…dupa 9 luni ele sunt inapoi …Nu, batranii nostrii care stau in frig si tremura iernile , stau dupa mila familiei sa isi achite taxele si sa isi ia dozele de medicamente pe luna, nu sunt tratati ca niste bolnavi de tuberculoza, nu, ei au indurat si inca mai indura multe pentru ca viata i-a calit si pentru ca inca mai pot…mama lor care ne iau la injuraturi in mijloacele de transport sau se smiorcaie ca niste tanci ca le-ai luat locul…pana la urma chiar si cel de veci….
Nu, cel care intra in fata ta cu o masina ultimul tip, marca”luat de tata, ba…” si care sare cu gura la o bucata mai mare din marea placinta tinuta prea mult in cuptor, cu iz de putred , care iti sufla in ceafa si in locul de munca , cel care e acolo sa ii sarute cu pasiune dosul patronului sau sefului tau ori de cate ori este nevoie sau nu, acela nu este un parvenit sau un ipcorit, nu, acela este un ipohondru si care pe langa asta mai sufera si de cleptomanie si poate avea o boala incurabila , scratofilia,cu urme adanci din copilarie. Cum sa ramai impasibil la asemenea trauma?
Astia suntem noi si unii chiar se mandresc cu asta iar altii nu arata …avem chiar si un steag care ne reprezinta …Da, da…unul despre care toata lumea stie , despre care toata lumea vorbeste, care scade si urca la fel cum se schimba vremea, unul care iti da dureri de cap ca nu il ai sau ca il ai si nu mai stii ce sa faci cu el. Unul care te minte frumos si te face sa dormi mai multe nopti odihnit si te face sa te trezesti obosit. Dar la care toti viseaza oricat de mult l-ar avea.
Hai sa va spun o alta poveste.
Nu in buzunare de haine scumpe, nu in portofele de lux marca XY, ZT sau WTF ne tinem bogatia….nu in masini de lux tunate sau nu dar cu care nu putem lua bine virajele si injuram o zi intreaga pana ii gasim un afurisit loc de parcare, nu in portbagaje inchise bine, nu in bagaje mari cu care plecam in vacante insotite sau cu care plecam o data pentru totdeauna fara se ne uitam inapoi de unde plecam, nu in ascunzatori sau seife, nu in calculatoare parolate pana si in Recicle Bin, nu in conturi in banci , nu pe cartile de credit al caror numar a inceput sa semene cu o tragere la loto si ale caror pinuri le uitati mereu inca de cand le aveti pentru prima data in mana….Nu in telefoane de ultima generatie, cu sau fara touch screen sau care suporta sau nu email push, care sunt depasite prin simplul fapt ca le achizitionati doar sa dati….bip. Nu in multitudinea de carti de vizita pe care le tot vanturati in fata unor “muritori”, nu in cate chei aveti de la masina, de spalat, calcat ci sau fara optiunea”in picioare”, de la casa de la munte*3, nu in albumele foto cu toaletele din hotelurile in care ati poposit pentru cateva ore, nu in cate locuri ati fost cu iahtul lu’ “iuby”, nu in cati ati schimbat sa va ia o masina, si aia in leasing…
Unde e identitatea fiecaruia? Mai stim cine suntem si de ce vrem sa ajungem unde vrem sa ajungem? Prin ce mijloc? Pe cati trebuie sa calcam in picioare si cat mai trebuie sa aparam ce am ravnit de potentiali noi si noi rivali?
Putem sa murim constiincios in siguranta si profunda pace in case securizate cu alarme fara ca nimeni sa se intrebe de ce nu ne mai vad…putem sa avem cele mai tari masini incontrolabile , care nu au franele bune si care capiluteaza ager in primul obstacol, avem preoti sodomiti care asculta atent si se uita la banii din mana celui spovedit,facandu-si cruce la final pentru bogatia “harului “sau, putem sa murim ingropati in cifre si birocratie, sa ne ucidem timpul, anii, prietenii, familia, urmasii…la fel de bine cum putem afisa o fata inocenta pana cand suntem prinsi ca vrem sa punem un pic de rosu pe cimentul tacut al toaletelor. Putem sa inghetam sufleteste…daca nu am facut-o deja ireversibil.